Fandom

Scratchpad

HLwiki

215,647pages on
this wiki
Add New Page
Discuss this page0 Share

Ad blocker interference detected!


Wikia is a free-to-use site that makes money from advertising. We have a modified experience for viewers using ad blockers

Wikia is not accessible if you’ve made further modifications. Remove the custom ad blocker rule(s) and the page will load as expected.

Welcome to the HLwiki mini wiki at Scratchpad!

You can use the box below to create new pages for this mini-wiki. Make sure you type [[Category:HLwiki]] on the page before you save it to make it part of the HLwiki wiki (preload can be enabled to automate this task, by clicking this link and saving that page. Afterwards, you may need to purge this page, if you still see this message).

Half-Life, deseori prescurtat HL sau HL1, este un joc pe calculator science-fiction aparţinând genului FPS. Creat de Valve Software, jocul a apărut pe 19 noiembrie 1998 şidistribuit iniţial de Sierra Studios. Creat pentru computere ce rulează Microsoft Windows, jocul foloseşte o versiune puternic modificată a motorului grafic din jocul Quake, cunoscută acum sub denumirea GoldSrc.

În Half-Life, jucatorul îşi asuma rolul lui Gordon Freeman, proaspăt doctor în fizică teoretică. Acesta trebuie să răzbată la suprafaţă dintr-un complex de cercetare subpământean, unde nişte experimente în domeniul teleportării s-au terminat în dezastru. Jocul este primul FPS cu o poveste ce se derulează exclusiv prin ochii personajului principal, în timp real şi fără folosirea scenetelor video.

Lăudat de critici pentru aspect şi numeroasele secvenţe programate, Half-Life a câştigat peste 50 de premii „Jocul Anului” din partea publicaţiilor de specialitate în perioada 1998-1999. Influenţa sa asupra genul FPS s-a făcut simţită ani de zile după lansare şi este aproape unanim considerat unul din cele mai bune jocuri din toate timpurile.

Cu peste 8 milioane de copii vândute, Half-Life este cel mai bine vândut joc FPS la ora actuală. Franciza creată în jurul său prin continuările ulterioare a vândut în total 15 milioane de copii.

Versiunea de Sony Playstation 2 a apărut pe 15 noiembrie 2001. O versiune de Sega Dreamcast a fost anulată cu doar două săptămâni înainte de lansare, dar a ajuns ulterior pe internet.

Atât Half-Life cât şi continuările sale imediate, Opposing Force şi Blue Shift au titluri ce amintesc de termeni ştiinţifici. Half-Life este o referire la perioada de înjumătăţire, o constantă atomică ce reprezintă timpul după care dintr-o cantitate dată de substanţă radioactivă rămâne jumatate din cantitatea iniţială. Litera grecească lambda, ce apare proeminent pe ambalajul jocului, reprezintă atăt constanta de alterare, cât şi Complexul lambda ce apare în joc. Opposing Force, deşi denumit astfel pentru că jucătorul intră în pielea unuia dintre inamicii din jocul original, este o referire la a treia lege a dinamicii, enunţată de Sir Isaac Newton - principiul acţiunii şi reacţiunii, în timp ce Blue Shift este o referire la deplasarea spre culoarea albastru a spectrului a frecvenţei radiaţiei cauzată de efectul Doppler, dar şi la culoarea albastră a uniformelor personalului de securitate din Half-Life.

Subiect

Majoritatea jocului are loc într-o îndepărtată zonă din aria deşertică a statului american New mexico, în complexul de cercetare fictiv denumit Black Mesa Research Facility, foarte asemănător cu Laboratorul National american din Los Alamos, ba chiar şi cu Zona 51. Acţiunea se petrece undeva între anii 2000-2009, într-o lună fie de mai sau decembrie (după cum arată calendarele întâlnite în joc).

Protagonistul principal este Gordon Freeman, cercetătorul supravieţuitor unui experiment dezastruos ce devastează complexul de cercetare, rupând barierele dintre dimensiuni şi permiţând extratereştrilor din alte lumi, în special Xen, să invadeze Pământul.

În timp ce se chinuie să ajungă la suprafaţă, Gordon realizează că se afă de fapt în mijlocul unei lupte între două facţiuni: pe de o parte extratereştri şi pe de altă parte Forţele Speciale din armata Statelor Unite, sosite pentru a şterge orice urmă a incidentului prin eliminarea extratereştrilor dar şi a personalului din complexul de cercetare. În cele din urmă, folosindu-se de ajutorul colegilor rămaşi în viaţă, Gordon ajunge în zona denumită Lambda Complex, unde este teleportat pe o altă planetă, Xen, pentru a neutraliza creatura ce ţine deschisă poarta inter-dimensională.

Pe parcursul jocului, un personaj misterios poreclit de către fani G-Man, îşi face apariţia în mod repetat, monitorizând progresul lui Gordon Freeman.

Subiectul jocului s-a inspirat iniţial din alte jocuri FPS, Quake şi Doom (ambele produse de id Software), din scurta nuvelă „Ceaţa”, a autorului american Stephen King şi dintr-un episod al serialului de televiziune The Outer Limits. Mai târziu, Valve Software a beneficiat de serviciile scritorului Marc Ladilaw, care a definitivat scenariul.

Scenariu

Gordon Freeman călătoreşte cu un tren suspendat de la zona rezidenţială către adâncul complexului Black Mesa, în drum spre Laboratorul pentru Materiale Anormale, unde-şi va începe ziua de lucru. Odată ajuns, personalul de securitate îl informează că din cauza unui accident software, mijloacele de comunicare între diferitele zone ale complexului nu mai funcţionează. Înainte de a întra în camera de test, Gordon îmbracă combinezonul de protecţie HEV. În camera de test, Gordon manipulează un „specimen” după indicaţiile doctorului Arne Magnusson. Specimenul este împins spre o rază scanner pentru a fi analizat, moment în care catastrofa se produce, un portal între Pământ şi Xen deschizându-se. Gordon este teleportat între cele două lumi şi apucă să observe forme de viaţă extraterestre, cu puţin timp înainte de a leşina.

Gordon se trezeşte în Black Mesa, iese din camera de test şi observă ca mulţi oameni de ştiinţă şi membri ai personalului de securitate sunt morţi. În scurt timp întâlneşte câţiva supravieţuitori şi află că nu există nici un mijloc de comunicare cu restul lumii, complexul fiind izolat şi invadat de extratereştri. Reuşind puţin câte puţin să se apropie de suprafaţă, Gordon observă dimensiunile catastrofei din jurul său şi se apără constant de extratereştri ostili ce continuă să se teleporteze aparent la întâmplare de pe Xen.

În scurt timp, încep să circule zvonuri privind iminenta apariţie a armatei, care când soseşte pune stăpânire pe complex ucigând tot ce mişcă pentru a muşamaliza dimensiunile catastrofei. Gordon se luptă cu militarii, reuşind în cele din urmă să vada lumina zilei. Aflând că supravieţuitprii din Lambda Complex ar putea avea soluţii pentru rezolvarea crizei, Gordon se îndreaptă către celălalt capăt al giganticei structuri pentru a-i ajuta.

Pe parcurs, Gordon elimină o creatură grotească, cu trei capete, călătoreşte folosind un sistem de cale ferată pentru a lansa o rachetă conţinând un satelit, în încercarea de a închide porţile interdimensionale şi se luptă cu un grup de asasini de elită. Este capturat de soldaţi şi este aruncat într-un compactor de deşeuri, de unde reuşeşte să evadeze în ultimul moment.

La suprafaţă este un adevărat război. Armata începe să dea puţin câte puţin înapoi, alegând până la urmă retragerea urmată de un bombardament aerian. Ajuns în relativă siguranţă în Lambda Complex, Gordon află că tehnologiile de teleportare au fost descoperite aici, cu mult timp în urmă şi că exploratori au vizitat Xen, de unde au adus cristale ciudate, similare cu „specimenul” împins de Gordon în raza scanner. Supravieţuitorii îl înştiinţează că satelitul lansat nu a avut efectul scontat, deoarece o creatură extrem de puternică reuşeşte să ţină artificial deschisă poarta inter-dimensională.

Teleportorul este activat şi Gordon este trimis pe Xen. În această lume periferică, Gordon întâlneşte multe din formele de viaţă care au invadat Black Mesa, precum şi trupurile moarte ale celor care au vizitat-o înaintea sa. După o luptă crancenă cu un crab gigant, Gordon ajunge într-o „fabrică” unde se construiesc extratereştri hibrizi, identici cu unii văzuţi în Black Mesa. După o întâlnire cu nişte creaturi ce levitează, găseşte un portal în care intră.

Punctul culminant este atins într-o peşteră vastă, unde are loc confruntarea dintre Gordon Freeman şi Nihilanth, creatura ce ţine portalul deschis. Aceasta moare într-o explozie de lumină, iar Gordon îşi iese din simţiri.

Trezindu-se, Gordon îl întâlneşte pe G-Man. Acesta îl poartă pe Gordon în diverse locaţii pe Xen şi pe Pământ, lăudând reuşitele lui Gordon. În continuare G-Man, la sugestia angajatorilor săi, care consideră că Gordon are un „potenţial nebănuit”, îi propune lui Gordon o „sarcină”. La final, cei doi se găsesc într-un tren suspendat similar celui de la începutul jocului, iar Gordon este pus în faţa unei alegeri: să accepte sau nu propunerea. Dacă refuză, este teleportat într-o locaţie plină de de extratereştri, pe fondul careia G-Man rosteşte:

- Fără regrete, domnule Freeman.

Ecranul se întunecă şi jocul se termină. Dacă Gordon acceptă, se trezeşte plutind în neant şi aude pentru ultima oară vocea lui G-Man:

- Înţeleaptă alegere, domnule Freeman. Ne vedem mai târziu.

Also on Fandom

Random wikia